Lecție de mindfulness de la un copil de 5 ani – primită pe pârtia de ski.

Nu-i deloc de râs.
Am certat un copil de 5 ani, convins că “am dreptate” iar după aceea, copilul mi-a dat lecția, cu maxim de calm și inocență.

Suntem în Italia, în Dolomiți, la ski cu echipa Sport4Fun.
Eu, instructor de ski, cu un grup de 8 copii, pe pârtie. Dragoș, un simpatic, cel mai mic din tot grupul, are doar 5 ani.

După 3 zile, de joacă, soare, vânt, joacă, ski, exerciții și bomboane, grupul e deja legat. Copiii merg de rup. Nu-i prima lor tură la munte, iar asta se vede.

Avem totuși altfel de probleme…si anume…la telescaun!

Stăm 4 ore pe zi pe pârtie, copiii au urcat deja de N ori cu telescanul, unii dintre ei nu rețin nicicum că trebuie să stea pe dreapta.

Și ce să vezi? La ultima urcare, vin angajații de la telescaun să mă certe. Foarte nervoși, foarte supărați și vorbind într-o italiană gălăgioasă și rostită rapid!

Nu înțeleg exact ce vor să zică. Dar le simt agresivitatea. Totul culminează cu ei făcând un gest cu degetul arătător, parcă spunându-mi “ai de grijă!”.

E clar, Dragoș iar s-a urcat pe partea greșită. De data asta nu au reușit să îl ajute și i-a și picat un skiu, la urcarea pe scaun.

Horror. Iar eu, n-aveam cum să văd nimic din toate astea, fiindcă eram mult mai în spate, așteptând după ceilalți copii să urce.

Pentru cei ce nu știu, la telescaun, copii sunt ajutați de către angajați, să urce pe instalații. Ei pur și simplu nu se pot urca singuri fie datorită înălțimii, fie datorită lipsei de coordonare. Așadar, este obligatoriu ca fiecare copil sub o anumită înălțime, să urce cu un adult însoțitor.

E normal. E safe și toată lumea se conformează.
Mai puțin copiii!

Odată ajuns sus, copii mă așteptau, echipă completă. Lipsea un singur lucru. Unul din skiurile lui Dragoș.

Eram deja iritat de muștruluială pe care o primisem jos de la angajați, iar acum, mă mai și trezesc sus, cu un copil, fără un skiu.

Ce să fac? Cum coborâm acum? Unde e skiul?
Numa’ probleme!

În clipa aia mi-a sărit tot zenul și tot mindfulness-ul și am început și eu, la rândul meu, să-l cert pe Dragoș. Că știe ce are de făcut, că nu e atent, că i-am tot zis “pe dreapta”, că unde îi e skiul, că ce facem acum…

După vreo 2 minute în care mă năpustisem asupra copilului, cu perspectiva mea, apare și skiul pierdut, adus de un skior, tocmai de jos, de la urcarea pe telescaun.

Fain! Totul s-a reglat. Suntem echipă completă. Toți copii știu ce au de făcut, la următoarea urcare. Eu m-am calmat. All safe.

Toate bune.
Până când ajungem din nou la telescaun:
Le strig din nou “Pe dreaptaaa! Toți copiii pe dreapta!”

Dragoș rămâne lângă mine de aceasta data și cu o singură întrebare, îmi amestecă toate visele:

“Sasa, care este dreapta? Asta?”

M-am topit! În clipa aia m-am înmuiat complet.

M-am simțit ca un idiot, vinovat că l-am certat sus. Că m-am blocat gânduri, în reacția mea la stres, fără să-mi dau seama prin ce trecea copilul.

Da, i-am mai zis.
Da, eram iritat că mă certaseră italienii.
Da, era vorba despre siguranță.
Da, era frig, era finalul zilei și da, au mai fost și alte probleme la grupă, până în clipa aceea.

DAR eu, aveam doar o perspectivă. Greșită și limitată!

Iar cu o singură întrebare, Dragoș mi-a dat RESET complet!

Fără presupuneri.
Fără judecăți.
Fără iritările și problemele aduse din momentele anterioare ale zilei.

I-am spus “DA, Dragoș”,cu maxim de blândețe. Apoi am plecat capul, și am mulțumit în gând pentru lecție!

A reveni înapoi în momentul prezent, este o practică continuă. Momentul prezent nu “il stii”. Nu “l-ai invațat”. Trebuie să îl trăiești, clipă de clipă.

Atunci am înțeles mai în profunzime, ce caută părinții care vin la cursurile de Mindfulness Based Stress Reduction (MBSR) spunând, “am venit pentru că vreau să fiu mai prezent pentru copilul meu”.

Mindfulness nu-i ca o carte pe care ai citit-o, iar apoi știi. 

NU! Este o practică. Este o atitudine. Este o orientare activă, către viață din noi și din jurul nostru.

Iar Cursul de MBSR, nu este altceva decât o rampă de lansare către acea viață trăită mai asumat, mai înțelept și mai cu blândețe.

Desi credem ca sunt lucruri de bunsimt – normale, calitati umane pe care toti ar trebui sa le avem, uite ca ne mai scapa. Uite ca nimeni nu ne invatam cum sa fim acolo cu adevarat pentru copilul, pentru partenerul sau chiar pentru noi insine.

Iar asta produce multa suferinta. Multa neintelegere, multa separare si multa ignoranta.

PS: Ca să fie treaba treabă, le-am povestit și părinților lui Dragoș intamplarea. Mama sa mi-a spus atunci că el e foarte confuz în legătură cu dreapta și stânga, si din cauza faptului că e ambidextru. Dragul de el!

PPS: Cursul mai sus menționat incepe in 17 Februarie la Timisoara si azi mai sunt doar 3 locuri disponibile.

Află aici toate detaliile și înscrie-te:

http://sasabodeanu.ro/curs/

#BeTheChange
#Mindfulness