Detox Yoga & Mindfulness reTreat [17-20 Martie] (Horatiu&Manu)

1,295.00 lei

Cei care au participat la evenimente în trecut alături de noi ne-au devenit între timp prieteni. Din acest spațiu de prietenie și deschidere, mulți au mărturisit că s-au înscris cu inima strânsă pentru că:

  •  Fie nu știau alți oameni participanți
  • Fie își făceau griji în legătură cu mâncarea
  • Fie nu erau siguri dacă le va plăcea
  • Fie era pentru prima dată când făceau așa ceva
  • Fie nu știau dacă restricțiile Covid ne vor permite să ținem reTreatul
  • Fie își puneau probleme în legătură cu siguranța și sănătatea lor

 

Știm că este plauzibil că și tu, chiar acum, să ai acest tip de gânduri. Și te înțelegem perfect. E “batalia ta”, nu intervenim și îți dorim multă baftă!

În schimb, ce putem face este să-ți spunem că TOȚI cei care au fost până acum alături de noi, în cele din urmă, s-au felicitat că au luat decizia de a-și lua inima în dinți și de a se aventura în această călătorie minunată!

Pentru orice alte nelămuriri sau dubii, contactează-ne!

Iar în final, un aspect logistic: în cazul în care datorită prevederilor / restricțiilor Covid, nu vom putea ține reTreatul la care plănuiești acum să te înscrii – avem 2 opțiuni. Fie te poți reprograma pentru următorul reTreat anunțat, fie îți returnăm în toatlitate suma achitată. Alegerea îți aparține.

Stoc epuizat

SKU: DETOX-2 Categorie

Într-un cadru exclusivist și intim, într-o atmosferă de poveste în inima Transilvaniei, noi, Sașa Bodeanu, Andra Baciu și Manu Anghelescu, te invitam sa îți fim ghizi și mentori. Pentru siguranta intregului grup, de indata ce ajungi in locatie iti vom face un test covid, aceasta regula aplicandu-se la toti participantii la reTreat, inclusiv facilitatorii si oaspetii.

Prin Mindfulness, Alchimie Culinară și Yoga, te invităm să observi, să accesezi energia Yin și să activezi puterea de detoxifiere a organismului tau.

Îti oferim o calatorie dinspre exterior înspre interior.
Dinspre rezistenta, spre asumare.
De la agitatie, la calm.

Iți propunem astfel 4 zile de retreat cu 4 direcții de orientare spre tine:

🥢 Alchimia Culinară care te va armoniza cu hrana vegana

🙏 Mindfulness prin care iti redescoperi linistea interioara

🧘🏼 Yoga care te reconecteaza cu propriul Corp

💆 Ritualul Spa care te poarta spre experienta necontenită cu tine

Îngrijind corpul fizic pregatim un teren fertil in care sa dea roade semintele puterii interioare, a compasiunii, a răbdării, și a iubirii de sine.

 

Pentru detalii complete legate de plata și conditii accesati pagina Termeni și Conditii Retreat.

Informatii aditionale

Dată

22 septembrie, 23 septembrie

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Detox Yoga & Mindfulness reTreat [17-20 Martie] (Horatiu&Manu)”

Your email address will not be published. Fields marked with an * are required.

You may also like…

X