Sauna e un accelerator de constiinta
Pentru un timp, mai scut sau mai lung, atunci cand iesi din sauna, si faci un dus rece, iar apoi te asezi in liniste, ai ocazia sa observi aspecte subtile, pe care atentia obinuita, nu le surprinde foarte usor. Tind sa cred ca sauna, faciliteaza suportul fiziologic, pentru cateva clipe de atentie constienta, deplina.
Experienta aceasta pentru mine s-a repetat aproape zilnic, in ultimele zile si o pot descrie cu lux de amanunte. In primul rand, pentru a ajunge in zona de constiinta extinsa, sau atentie care poate cuprinde detalii foarte subtile, in acest context, este nevoie sa treci prin proba de foc. Si poate ca uneori nu-i usor, dar asta e ceea ce ai de facut: sa faci un dus rapid, sa setezi intentia de a sta un anume numar de minute (iar odata cu intentia, sa intorci si clepsidra aferenta), iar apoi, sa lasi caldura saunei sa te patrunda. Primele cateva minute sunt lejere si chiar foarte placute. Dar, odata cu primele senzatii de caldura intensa, apar primele semne de rezistenta din partea mintii, incolteste ideea “trebuie sa ies”, si odata cu acestea, apare si posibilitatea de a creste.
In acest moment, fiecare graunte din clepsidra devine tot mai lenes, iar actul de a lasa gandurile sa vina si sa plece, revenind asupra respiratiei sau asupra unei alte senzatii care confera stabilitate si siguranta, ori de cate ori imboldul de a iesi din sauna, revine, tot mai puternic si mai convingator, reprezinta o temperare a instictului primar de surpavietuire si o mare victorie.
“Sistemul nervos autonom”, care printre altele are un nume gresit, de pe vremea cand medicina traditionala il considera ca un sistem inchis, in care nu se poate interveni, are la baza 2 siteme. Sistemul nervos simpatic (SNS) si sistemul nervos parasimpatic (SNP). Cand spuneam mai devreme victorie, ma refeream la cultivarea sau dezvoltarea abilitatii de a balansa sistemul nervos simpatic (lupta sau fugi) cu sistemul nervos parasimpatic (odihna, digestie si homeostaza).
Ei si dupa ce am trecut aceasta prima incercare, cand in final, ultima graunta de nisip din clepsidra s-a scurs, vine proba de gheata. Iesi din sauna, si in functie de context, preferinte si antrenament, faci o baie de zapada, ca tot ninge fara incetare, sau te multumesti cu un simplu dus rece. Si daca tot esti aici, ii dai apei reci cateva zeci bune de secunde, sustinute de respiratii abdominale, adanci si regulate.
Una calda, una rece, iar acum e momentul sa culegem roadele. Nu stiu ce se intampla dpdv fiziologic, atunci cand se fac aceste treceri rapide de la cald la rece. Nu stiu cat de mult ne oxigenam si odata cu nivelul de oxigen crescut din corp, cat de mult ne alcalinizam si nu stiu cat de mult toate acestea ajuta la relaxarea corpului nostru, dar ce pot sa spun cu certitudine, este ca, dupa aceste procedee, odata ce ne asezam, gasim adevarata liniste, adevarata nemiscare. Daca vrem, desigur.
Imi simt inima, imi simt respiratia, simt intregul corp cum pulseaza cu fiecare bataie de inima si imi dau voie sa inchid ochii. In aceasta clipa, cea mai intensa senzatie din corp este cea a bataii inimii. In prima faza resimt un ritm crescut, probabil in urma diferentei de temperatura, care treptat, in cooperare cu o respiratie constienta, profunda, se linisteste si intreg corpul se armonizeaza si se contopeste intr-o stare tot mai subtila de imponderabilitate. Am norocul sa ma aflu intr-o camera de relaxare cu o temperatura potrivita si treptat, granitele corpului meu incep sa se dizolve si incep sa ma simt tot mai putin limitat de forma si gand.
Si din nou, nu stiu daca e serotonina sau oxitocina, dar exista cu sigurnata ceva hormon sau mix, care in acest moment hraneste din plin receptorii mei si ma face sa ma simt foarte conectat cu tot ce se afla in jurul meu, extrem de fericit si incredibil de relaxat.
Din aceasta perspectiva, pastrand o atentie vasta, pot sa observ momentul in care receptorii mei nu mai sunt suprasaturati de acest mix divin si incep sa apara ganduri, senzatii, zgomote si fel de fel de motive de disconfort. Iar in acest moment, poate experienta, poate contextul, sau poate oboseala de pe partie, imi daruiesc cel mai dulce dar. Capacitatea de a accepta si a da drumul la tot, spre a ma cufunda intr-un somn profund, relaxant si vindecator.
Merg de mai bine de 25 de ani iarna la munte si n-am vazut asa ceva niciodata. De 9 zile ninge intruna. NonStop. Daca cineva vede acest mesaj, va rugam mai trimiteti prosoape pentru sauna…sunt pe terminate!
Pilotul automat – Mintea nefocusata
Sunt multe avantaje pentru aceasta functie subtila a creierelor noastre, pe care o numim Pilot Automat. Suntem rezultatul a mii de ani de evolutie, iar aceasta este una din functiile principale, care ne-au adus pana aici. Datorita pilotului automat, stim cand suntem in pericol, cand e cazul sa fugim sau sa ne pregatim de lupta. Si suntem capabili sa ne mobilizam de acestea intr-o fractiune de secunda. Toate datorita pilotului automat.
Dar pe de alta parte, pot apare si mari dezavantaje, daca acesta este modul nostru obisnuit de a functiona. Atunci cand suntem pe pilot automat, mintea noastra este cel mai des imprastiata, prinsa in fel de fel de ganduri, de care nu suntem constienti. Iar cand mintea noastra este nefocusata, pierdem. Pierdem detalii, pierdem experiente, pierdem subtilitati, pierdem intelesuri si conversatii. Pierdem zambete si apusuri. Desigur, putem supravietui si fara acestea.
Putem, supravietui, dar intrebarea este, vrem doar sa supravietuim, sau vrem sa ne bucuram cu adevarat de tot ceea ce are viata noastra sa ne ofere?
Starea de bine este strans legata de modul in care ne relatam la experientele noastre de zi cu zi, dar este influentata si de evenimentele care se petrec si modul in care decidem sa actionam/reactionam, vis-a-vis de acestea.
Oricum ne-am simti intr-un moment, simpla constientizare a cum ne simtim, si capacitatea noastra de a sta cu acea stare, de a o simti, transforma situatia intr-una mai usor de inteles, mai usor de acceptat si de suportat. Practicand in acest mod, se creeaza acel spatiu, din care putem lua decizii mai intelepte, putem adopta atitudini mai sanatoase si alege sa actionam in loc sa reactionam.
Atunci cand incepem sa observam pilotul automat si subtilitatea prin care acesta preia controlul, intentia nu este de a ne chinui, de a ne forta sa fim constienti tot timpul, sau de a ne criticam atunci cand am reintrat pe pilot automat. Acest proces de a observa cum ne “licareste” atentia, ba constienti, ba pe pilot automat, este de fapt esenta practicii mindfulnessului.
PS: Desi ma gasesc deseori si eu, pe pilot automat, nu sunt eu personajul din poza si desi m-ar coafa o Tesla, nu platesc impozit pentru asa ceva. Inca. 🙂
Calmeaza-te! …daca poti :)
Cum activam reactia corpului de clamare? Reactia la stres, este un proces fiziologic natural, pe care nu-l putem elimina complet, oricat de calmi, puternici sau zen suntem. Este modul natural al coprului nostru, de a ne proteja de pericole si de a ne mentine in viata… chiar si cu riscul de a ne ucide 🙂
Asadar, odata declansata, reactia la stres, corpul nostru secreta anumiti homorni, precum adrenalina, noradrenalina si cortizol, ritmul cardiac creste, sangele este pompat catre muschii mari ai corpului, rimtul respirator creste, iar corpul nostru devine pregatit sa lupte sau sa fuga. “Proiectele pe termen lung”, cum ar fi homeostaza, digestia si sistemul imunitar, pica de pe lista de prioritati si asadar nu mai primesc resurse.
Si este perfect in regula sa se intample asa.
Dar reactia la stres apare si atunci cand luni dimineata, ne trezim la o coada interminabila la semafor si constientizam ca vom intarzia la serviciu. Reactia la stres se declanseaza din nou, cand dam ochii cu sefa care, se uita cu o privire taioasa in dreapta jos la monitor, acolo unde stii exact ca va vedea ora la care ai ajuns. Si in plus, reactia la stres se declanseaza atunci cand te pui la tine la birou si pe fundal incepe sa ruzele programul “Scenarii TV”, iar tu iti petreci minute in sir traind un scenariu pe care cel mai probabil lumina zilei nu-l va vedea vreodata.
Mark Twain spunea, “Am supravietuit unor lucruri teribile in aceasta viata, iar cateva din ele chiar s-au intamplat”.
Corpurile noastre sunt niste sisteme super inteligente. Drep urmare, exista un alt sistem, “built in”, care activeaza reactia de calmare. Pe masura ce corpul si mintea noastra analizeaza potentialele pericole, se preiau informatii prin intermediul simturilor, centrii superiori ai creierului nostru vor mentine sau dezactiva reactia la stres.
Cu toate acestea, putem face acest lucrur si in mod deliberat si primul pas pentru aceasta este acela de a deveni constienti de ceea ce se petrece. A observa gandurile, emotiile si senzatiile fizice care sunt prezente in experienta momentului. (fie ele placute sau neplacute)
Pur si simplu a observa ca avem pumnii stransi, maxilarul incordat, umerii tensionati sau un stomac incordat, spre exemplu, fara a face vr-un mare efort, va rezulta intr-o relaxare sau macar o oarecare detensionare a acelei zone.
A observa situatia, este un prim pas spre a accepta si “a fi” cu acea experienta. A fi curiosi este un act radical si trebuie luat foarte in serios. Este o arta care ne deschide noi orizonturi si posibilitati de a fi. A fi curiosi de ceea ce se petrece in corpurile noastre, da o sansa centrilor superiori ai creierelor noastre sa “iasa din poveste” (ruminatii) si sa activeze reactia de calmare.
Un alt factor extrem de util, este acela de a focusa atentia pe un obiect, care in timp poate fi un centru de confort, stabilitate si siguranta pentru noi. Poate fi senzatia contactului cu podeaua, poate fi respiratia, poate fi o candela… Ideal este insa, sa fie ceva care este prezent si accesibil, clipa de clipa.
Asa cum ne-am antrenat in timp, sa declansam reactia la stres, putem sa ne antrenam sa o si balansam. Cu cat vom activa mai des aceasta reactie de calmare, cu atat corpul nostru va fi mai familiar cu ceea ce are de facut, intr-o situatie similara. Cu cat reusim sa facem aceasta mai des, cu atat vom antrena noi canale neurale si noi moduri de comportament la nivelul cortexului si fiziologiei noastre.
De ce sa facem asta si sa nu asteptam pana corpul nostru o face in mod natural?
– Datorita faptului ca, reactia la stres nu apare doar atunci cand exista un pericol real, ci si cand ruminam si ne creem scenarii imaginare.
– Pentru ca, in timp, daca nu antrenam aceasta reactie de calmare, ajungem sa fim hipersensibili la reactia la stres (A.K.A – ne sare mustarul usor)
– Pentru ca ne dorim ca proiectele considerate “pe termen lung” ale corpului nostru, sa functioneze cat mai mult si mai bine
– Pentru ca un muschi care nu se relaxeaza, ajunge sa aibe crampe musculare si chiar blocaje (A.K.A – Stres cronic si Burnout)
Probabil mai sunt zeci, daca nu sute, de alte motive, care nu-mi vin acum in minte. Feel free sa mai completati si voi din ele, daca va vine vreunul in minte
Bless