E adevarat! Multi ne-am dezis de religie…

 

Ce inseamna pentru tine Pastele? 🧐

De ce iei lumina? 

 

De mii de ani, oamenii au diverse sarbatori si ritualuri. 

Indiferent de cultura/religia in care s-au nascut sau pe care au ales-o ulterior, din generatie in generatie, s-au perpetuat aceste zile cu conotatii speciale.

 

Cu toate ca in lume, azi, exista inca milioane de credinciosi, din toate aceste culturi, tot mai multi oameni – in special generatiile mai tinere, au inceput treptat sa se indeparteze de religii, de dogme, de “sisteme cu gandire invechita”, de “unelte de manipulare in masa”, de “crede si nu cerceta”.

 

Si pe buna dreptate si bine fac. 

Atunci cand “sistemele” care iti faciliteaza conexiunea cu Dumnezeu – asa cum il intelegi, interpretezi si simti tu – nu mai sunt un adevarat suport, ele trebuie schimbate – purificate. ♻️

 

Imagineaza-ti acum un adolescent harnic si dornic de afirmare, care la 16 ani incepe sa munceasca, sa aiba un program si sa isi castige singur existenta. Si treptat, vede tot mai mult ca ideile “de acasa” sunt invechite, certurile in familie sunt tot mai violente si simte ca nimic din educatia pe care a primit-o nu-i mai serveste azi.

 

Simte independenta si efectul puterii sale in luarea propriilor decizii. Si brusc – de dezice de tot si fuge de acasa. Se ia si pleaca cu totul si lasa in urma sa toata educatia, tot ce nu i-a placut in familie si tot ceea ce isi jura, ca el n-o sa faca niciodata. Greseli pe care el n-are nici o sansa sa le repete.

 

Nu-i bine, nu-i rau, e ceea ce este. Milioane de tineri fac asta. Creand rupturi mai mari sau mai mici in propriile suflete si in propriile familii.

 

Dar ce nu stie tanarul, atunci cand se dezice de tot, este faptul ca oricat si-ar dori sa nu fie asa, el va fi intotdeauna 50% mama sa si 50% tatal sau. Si 25% fiecare din bunicii sai. 🥰

 

Atunci cand pleaca, ia cu el tot neamul. Toti o facem, intr-un mod constient sau mai putin constient. Stramosii nostrii, asa cum au fost ei, sunt aici cu noi. In noi.

 

Oricat de puternici si independenti am fi, daca parintii nostrii nu s-ar fi intalnit, noi n-am fi existat. Punct.

 

Similara este si ruptura de culte, religii si dogme. Ceea ce se afla la baza existentei acestora, este un adevar universal valabil. 

 

Numeste-l Isus, Iisus, Allah, Buddha, Dumnezeu, Univers, Viata, Eter, Iubire. Numeste-l cum vrei tu, dar onoreaza-l!

 

Nu sunt si n-am fost un sustinator al dogmelor niciodata. 

Am studiat diverse sisteme, de la crestinism, budhism, samanism, la misticism, fara ca vreo clipa sa “cred fara sa cercetez” – o fi natura mea de sceptic, sau de inginer. 

 

Dar cercetand, am descoperit acest adevar universal, la care avem cu totii acces si din care facem cu totii parte. Am descoperit ca dincolo de mintea care vrea, de corpul care cere, de emotiile care ne unesc sau ne dezbina – se afla un spatiu magic.

 

Rumi spunea:

 

“Acolo, afara, dincolo de ce e bine si dincolo de ce e rau, exista un camp imens. Ne vom intalni acolo – atunci cand sufletul se va aseza pe campia – despre care lumea este prea ocupata sa vorbeasca.”

 

Ne desprindem de religie, de dogme, de traditii, dar in interiorul fiecaruia din noi, exista acea farama de divinitate, de spiritualitate. E cu noi, in noi. Si trebuie onorata.

 

O mare parte din umanitate, a celebrat sau va celebra in aceasta perioada Pastele. Si cum ne-am indepartat de dogme, cum religia pentru mase nu a dorit niciodata o intelegere profunda a simbolismului acestor evenimente, este usor sa ratam intelesul si insemnatatea lor.

 

Dar e bine totusi sa intelegem ca, acei stramosi ai nostrii (despre care spuneam ca fie vrem, fie nu vrem, sunt azi in noi), aveau in aceasta perioada de sarbatori, ritualuri de purificare, de innoire si chiar sarbatoreau un nou inceput.

 

Aceasta sarbatoare este adanc inradacinata in interiorul nostru si este un *“model preistoric de renastere simbolica a timpului si spatiului prin jertfa divinitatii adorate, substituita de o efigie, un om, un animal, o pasare sau un ou de pasare” 

 

SIMBOLISM

 

Sacrificam ceva ce adoram, pentru renasterea a ceva nou, mai curat si mai pur.

 

Compri? 

 

Daca “nu crezi in toate astea” si “te-ai dezis” de dogme si traditii, ignorand simbolismul care se afla la baza acesor sarbatori, iar tu de Paste doar servesti un mielut si un ou fiert, ca deh’ nu crezi, da’ asa se face, n-ai inteles nimic din toata treaba. Nici cu Pastele, nici cu dezisul. 😳

 

“Pastele este o sarbatoare a noii creatii, chiar in mijlocul vechiului. Si toata lumea, albi, negri, bogati sau saraci, gay sau hetero, este invitata!”  Taylor Brown

 

Daca ai sa intelegi ca un avocado nu-i noutatea pe care e nevoie “s-o aduci la masa” acum, vei putea sa onorezi acest moment in timp in urmatorul fel:

 

Lanseaza-ti tie personal, invitatia de a vedea ce inseamna innoirea pentru tine. Ce lucruri nu-ti servesc, “dar le adori” – si cum renuntand la ele, poti renaste si tu, mai bun, mai luminos, mai iubitor. 

 

Dincolo de slujbe, mese festive, familie si obiceiuri, despre asta e sarbatoarea Pastelui. 

 

Iar daca vreo particica din ce ai citit pana acum rezoneaza cu tine, macar intr-o mica masura, as vrea sa iti spun ca stiu prin ce treci. Si eu am fost acolo. 

 

M-am dezis, am fost si revoltat si confuz si tot ce vrei si ce nu vrei. Dar acea farama de divinitate din mine – farama pe care o ai si tu – m-a impins sa caut moduri in care sa intru in contact cu ea si sa o onorez.

 

Si da, porti catre divinitate au fost si vor fi intotdeauna – in toate religiile si sistemele. Dar nu in religia pentru mase – in cercul exoteric. Ci in cercuri restranse, in cercul ezoteric.

 

Pentru mine a fost meditatia. Pentru altii e rugaciunea. Pentru altii e dansul iar pentru altii este pictura sau cantatul sau alergatul.

 

Daca vei dori sa te conectezi la tine, poate chiar la acea constiinta vie, treaza, te invit in aceasta Sambata, intre 11:00 – 12:00 intr-un spatiu virtual pentru a ne conecta la nivel de grup, pentru a intelege tehnicile si pentru a practica impreuna Mindfulness. 

 

Te invit sa citesti descrierea evenimentului si sa te inscrii (pentru participare e necesar sa te inscrii si sa ai aplicatia ZOOM) pe urmatorul link:

 

https://zoom.us/meeting/register/u5QpcuCuqj4s_3JwPD6FmcGUqBGegjPmAQ 

 

Si cum anul acesta de Paste – #staiacasa si cum sper ca esti in #izolaresociala, ai acum mai multe sanse ca niciodata sa onorezi ceea ce stra-stra-stramosii tai onorau la randul lor, in perioada aceasta a anului – innoirea, schimbarea.

 

“Pastele se traduce prin frumusete. Frumusetea rara a unei noi vieti.”S.D.Gordon.

 

Sarbatori frumoase, decizii constiente si hai cu lumina aia, s-o aprindem in noi si sa facem loc noului si frumosului!

 

*Citat Mediafax Romania

 

PS:

Daca doriti sa urmariti materiale video, webinarii sau meditatii ghidate de-ale mele, va invit cu drag sa explorati si urmatoarele platforme:

 

Youtube: https://www.youtube.com/sasabodeanumindfulness

Facebook: https://www.facebook.com/MindfulnessTimisoara

Instagram: https://www.instagram.com/sasabodeanumindfulness/

Insight Timer: https://insig.ht/tkjAYHSAx5

 

 

Leave a comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (required)

X